FILIALA JUDEȚEANĂ OLT
A ASOCIAȚIEI COMUNELOR DIN ROMÂNIA

România bate Italia cu 4-0

Meciul a avut loc pe stadionul de peste două milioane de euro din Santa Maria Coghínas, dotat cu gazon sintetic și instalație de nocturnă, într-o comună din provincia Sassari, regiunea Sardinia, Italia.
În lotul trimis de ACoR pentru această confruntare s-au aflat și trei primari olteni, membrii ai organizației de la Olt: Florin Gheorghe Tiutiu – primar la Nicolae Titulescu, Savu Ungureanu – primar la Slătioara și Sorin Ion Toma – primar la Movileni.
Meciul în sine contează mai puțin. Ideea de apropiere intercomunitară este cea mai importantă. Iar asta se întâmplă într-un context în care Europa este divizată, iar puțini acum, mulți oricând, sunt cei care redescoperă valori naționale în dauna celor comunitare. Fără a ignora independența națională, trebuie spus că spațiul comunitar este necesar, astăzi mai mult ca oricând.
Întâlnirea bilaterală de la Santa Maria Coghínas, regiunea Sardinia, este un pas mic pentru consolidarea relațiilor în spațiul european, dar unul mare în contextul vremurilor de astăzi. Complicate din punct de vedere pandemic, dar și ideologic…