Codul administrativ, adoptat prin Ordonanță de urgență, este un proiect important pentru modernizarea administrației publice, rezultatul unei ample consultări cu reprezentanții structurilor asociative.
De altfel, Codul administrativ a fost o inițiativă a Asociației Comunelor din România încă din anul 2004. Prin acest act normativ a fost creat un cadru unitar și coerent, fiind reunite și simplificate prevederi ce se regăsesc în 17 acte normative.
Codul administrativ stabilește, printre altele: validarea mandatelor consilierilor locali aleși prin hotărârea instanței, nu prin hotărârea unei comisii de validare;răspunderea aleșilor locali pentru aprecierea necesității și oportunității actelor administrative;atestarea domeniului public prin hotărâre de Consiliu local sau județean, și nu prin hotărâre de guvern;constituirea de venit la bugetul local a redevențelor obținute prin concesionare din activități de exploatare a resurselor la suprafață (40% la nivelul bugetului local al județului pe pe teritoriul asupra căruia există activități de exploatare, 40% la bugetul local al comunei, orașului sau municipiului și 20% la bugetul de stat); condițiile de transfer al funcționarilor publici din administrația publică centrală în cea locală și invers.
Mesajul președintelui ACoR către prim-ministrul României, doamna Vasilica-Viorica DĂNCILĂ si către viceprim-ministrul Vasile-Daniel SUCIU, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, cu ocazia adoptării, în ședința de guvern de astăzi, a Codului administrativ.